Atât medicina cât și psihologia încep să realizeze și să accepte faptul că majoritatea bolilor sunt rezultatul unui stil de viață disfuncțional. Am găsit mai multe definiții ale stilului de viață,  definiția care mie mi s-a părut cea mai sugestivă e „un set de comportamente care este determinat de un set coerent de interese sau condiţii sociale, fiind explicat şi justificat de un set de valori, atitudini şi orientări interdependente şi care, în anumite condiţii, devine baza identităţii sociale comune a celor care îl execută” Stebbins (2004: 65)

Concret, stilul de viață include alegerile noastre cu privire la ce și cum mâncăm, ce muncă prestăm, ce facem cu timpul nostru liber, cum ne îmbrăcăm, ce produse consumăm, ce activități frecventăm, ce fel de muzică ascultăm, cu ce fel de oameni ne întâlnim etc. Toate aceste alegeri ne influențează starea de sănătate pe toate nivelele (fizic, mental, emoțional, relațional).

Revin din nou la ideea de conștiență. Din păcate, multe din alegerile pe care le facem în legătură cu stilul nostru de viață nu sunt ale noastre. Alegem în baza unor tipare induse, de familie, de societate, de prieteni și, de multe ori, ne încăpățânăm să rămânem inconștienți de efectele pe care aceste alegeri le au asupra bunăstării noastre, a stării noastre de sănătate sau a stărilor emoționale. Ca exemplu: beau alcool în cantități mari, fumez, ascult muzică zgomotoasă, nu fac niciun fel de mișcare, mănânc aiurea și nesănătos, petrec ore în fața televizorului, apoi mă mir că am probleme de sănătate, că starea mea emoțională e la limita depresiei, că veșnic nu am bani, că relațiile mele cu cei apropiați se destramă…

Ca facilitator, pot să te ajut să conștientizezi alegerile pe care le faci acum și consecințele lor cele mai probabile și să schimbi acele alegeri care îți fac rău. Te pot ajuta să implementezi un stil de viață care te susține pe toate planurile: fizic, mental, emoțional și relațional, un stil de viață care să te mențină sănătos, în armonie cu tine și cu cei din jurul tău și cu o stare interioară pozitivă.