Cele 10 greșeli inconștiente ale părinților

Pornesc de la premisa că fiecare părinte își iubește copilul și tot ceea ce face, face pentru binele lui. Cu toate astea, sunt situații în care părintele acționează inconștient, aplicând șabloane pe care, la rândul său, le-a preluat de la propriii părinți și nu își pune problema că ar putea fi ceva în neregulă cu asta. Din experiența proprie și observând și alți părinți, am identificat 10 greșeli comune, care pot fi foarte ușor evitate, dacă suntem puțin atenți. Toate aceste greșeli pot afecta dezvoltarea copilului și mai ales calitatea relației dintree copil și părinte, în special în perioada adolescenței.

În cele ce urmează voi prezenta aceste greșeli, modul în care acestea afectează negativ copilul și evoluția lui ulterioară, precum și alternative sănătoase la acestea, scopul fiind de a crește o ființă sănătoasă și armonioasă, din toate punctele de vedere (fizic, mental, emoțional și relațional).

 

  1. Etichetarea negativă

Înseamnă a folosi apelative de genul „Ești prost”, ”Ești rău”, ”Ești măgar”… și altele asemenea. Acestea sunt extrem de nocive, în special în primii ani de viață ai copilului. De ce? Pentru că, în primii ani,

copilul își construiește identitatea, imaginea despre sine. Face asta în urma experiențelor proprii și mai ales în urma interacțiunii cu părinții și principalii îngrijitori. Copilul, la această vârstă, nu are discernământ, preia totul fără să treacă prin filtrele proprii. Ceea ce spun adulții din jurul său, fiind investiți cu încrederea totală a copilului, este adevărat, fără urmă de îndoială. Creierul lor nu este încă dotat cu mecanismele necesare pentru a discerne și a verifica. Astfel, ei preiau aceste etichete negative ca parte a imaginii lor despre sine și le vor acorda credibilitate maximă.

Pentru a împiedica acest lucru, este important ca părinții să învețe să comunice asertiv, criticând, la nevoie, comportamentul, nu persoana. O dată, pentru că e mult mai eficient. Adică, dacă copilul scapă o farfurie pe jos și părintele îi spune “Ești un neîndemânatic”, copilul va învăța că asta face parte din identitatea lui și nu va mai face nici un efort să schimbe ceva. Dacă, în schimb, părintele îi spune ceva de genul “Cred că ai fost puțin neatent de data asta. Data viitoare când duci farfuria la chiuvetă, sunt convins că vei avea mai multă grijă și o vei ține puțin mai bine” atunci copilul va fi motivat să repete acel comportament, cu mai multă atenție.

Pentru cei care nu știu ce înseamnă comunicarea asertivă, aceasta are câteva reguli:

  • se critică comportamentul, nu persoana; persoana este acceptată necondiționat, se acceptă faptul că fiecare, la un moment dat, poate greși;
  • se vorbește de obicei la persoana 1, subliniind sentimentele pe care le trăiește vorbitorul în legătură cu ceea ce o altă persoană a făcut / spus, fără a învinovăți acea persoană – ideea este de a comunica cât mai acurat propriile trăiri.
  • scopul final este ca relația dintre cei doi să continue să fie armonioasă, fără ca vreunul dintre cei doi să fie prejudiciat în vreun fel și să se rezolve situația curentă în varianta win-win (adică ambii au ceva de câștigat).

Exemplu de comunicare asertivă: “Faptul că tu ai țipat la mine m-a speriat, m-am simțit inconfortabil, nerespectat și judecat pe nedrept. Aș prefera ca atunci când vrei să-mi comunici ceva să o faci pe un ton respectuos și neutru. Atunci sunt mai multe șanse să înțeleg clar ce vrei să-mi comunici și să ajungem împreună la un rezultat dezirabil pentru amândoi”.

Revenind la exemplul anterior, cel cu farfuria, pentru dezvoltarea unui simț sănătos al responsabilității, copilul va fi ghidat/ajutat să strângă cioburile, cu grijă. E important să înțeleagă că e treaba lui să strângă cioburile (responsabilitate!) dar nu cu sentimente de rușine și/sau vinovăție. În fond, cu toții greșim, greșeala e inerentă procesului de învățare și nu înseamnă că sunt rău / prost… și altele asemenea dacă greșesc, într-un fel sau altul. Această toleranță la greșeli este un ingredient extrem de important al unei vieți psihice sănătoase, ca adult.

În al doilea rând, folosirea comunicării asertive face ca încărcătura emoțională a criticii să fie minimă, practic copilul înțelege că el e ok, doar comportamentul a fost unul inadecvat, iar asupra acestui lucru poate avea control. Aici esențial este tonul folosit de părinte. Chiar și folosind sintagmele comunicării asertive, dacă tonul este unul de învinovățire, copilul va recepționa ACEST lucru, NU mesajul pozitiv al cuvintelor.

Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește site-ul sau pagina de Facebook, în curând voi vorbi despre cea de-a doua greșeală: condiționarea negativă. Dacă crezi că informațiile sunt utile și pentru alți părinți, dă mai departe! 🙂

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.